La 20 martie 2008 a avut loc şedinţa Consiliului de experţi de pe lîngă Comisia Naţională a Pieţei Financiare – prima în noua componenţă. Şedinţa a fost prezidată de Preşedintele Consiliului, dl Stanislav Şapa, iar ordinea de zi a inclus, pe lîngă întrebări organizatorice privind activitatea Consiliului, o chestiune foarte importantă: Concepţia Strategiei de dezvoltare a pieţei financiare nebancare pentru următorii patru ani. La şedinţă a luat parte dna Alexandra Puşcaş, membru al Consiliului de administraţie al C.N.P.F.. Reieşind din faptul, că subiectul principal al discuţiei a fost unul cu referinţă generală, şedinţa a întrunit experţi din toate domeniile pieţei financiare nebancare.
Conceptul strategiei de dezvoltare a pieţei financiare a fost apreciat în linii generale de către experţi drept unul bine pus la punct şi destul de închegat, deşi nu au lipsit şi observaţiile. Spre exemplu, s-a menţionat, că ar fi necesară completarea cu conţinut a unor puncte ale strategiei. Totodată, a fost remarcat, că strategia exprimă starea de spirit existentă în mediul participanţilor la piaţa financiară.
Importanţa armonizării raporturilor dintre toate segmentele pieţei financiare nebancare a fost subliniată de aproape toţi cei prezenţi în şedinţă, menţionînd că doar astfel poate fi creată o alternativă viabilă sectorului bancar în ceia ce priveşte capacitatea de finanţare a economiei reale. Strategia se axează pe identificarea căilor de soluţionare a problemelor acute ale dezvoltării pieţei financiare, din care rezultă discrepanţa dintre dinamica creşterii economiei şi formarea resurselor investiţionale interne.
La şedinţă nu au fost trecute cu vederea problemele, ce constituie de mai timp subiecte de discuţie printre participanţii la piaţa financiară cum ar fi diversificarea instrumentelor financiare, cultura financiară, etc. De asemenea a fost specificat un moment destul de elocvent vizavi de gradul de conlucrare la momentul actual dintre segmentele pieţei financiare. Discuţiile au fost dominate de către experţii teoreticieni, dar nu au lipsit şi părerile practicienilor, care zi de zi desfăşoară activitate profesionistă pe piaţa financiară nebancară, respectiv, cunosc problemele pieţei din interior.
În general, conceptul a fost apreciat pozitiv de către experţi, fiind acceptat drept punct de pornire pentru elaborarea proiectului final al Strategiei, fiind înaintate mai multe propuneri, sugestii şi recomandări Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare întru îmbunătăţirea documentului.
Serviciul de presă