Национальная комиссия по финансовому рынку REPUBLICA MOLDOVA
    RO EN RU

Şedinţa Consiliului de Administraţie a CNPF din 4 septembrie 2008

  • 04.09.2008
  • 1598
În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului de Administraţie a CNPF din 4 septembrie, anul curent, s-au înregistrat în RSVM emisiuni suplimentare de acţiuni a patru societăţi şi o reducere de  capital social:

S.A „Drumuri Anenii Noi” - emisiuni suplimentare în valoare de 1 582 570 lei. Societatea are înregistrat în RSVM un capital social în mărime de 1 749 600 lei, divizat în 174960 acţiuni ordinare nominative de clasa I cu valoare nominală de 10 lei. După majorare capitalul social va constitui 3 332 170 lei divizat în 333 217 acţiuni ordinare nominative;

Î.C.S. „Pagini de Aur” S.A. – emisiuni suplimentare în sumă de 10 000 lei. Societatea are înregistrat în RSVM un capital social în mărime de 10 000 lei, divizat în 10 000 acţiuni ordinare nominative de clasa I cu valoare nominală de 1 leu. După majorare capitalul social va constitui 20 000 lei divizat în 20 000 acţiuni ordinare nominative;

S.A. „Registrator – Centru” – emisiuni suplimentare în sumă de 167 000 lei. Societatea are înregistrat în RSVM un capital social în mărime de 468 000 lei, divizat în 46 800 acţiuni ordinare nominative de clasa I cu valoare nominală de 10 lei. După majorare capitalul social va constitui 635 000 lei divizat în 63 500 acţiuni ordinare nominative;

Î.M. „Agregat” S.A. – emisiuni suplimentare în valoare de 1 485 400 lei. Societatea are înregistrat în RSVM un capital social în mărime de 14 600 lei, divizat în 2920 acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu drept de vot,  cu valoare nominală de 5 lei. După majorare capitalul social va constitui 1 500 000 lei divizat în 300 000 acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu drept de vot, cu valoare nominală de 5 lei;

S.A. „Vehicul”  - reducerea capitalului social, prin anularea a 88531 acţiuni de tezaur. Capitalul social al societăţii după reducere va constitui 912080 lei divizat în 91208 acţiuni ordinare nominative de clasa I cu valoarea nominală 10 lei;

A fost înregistrată oferta publică pe piaţa secundară de procurare a acţiunilor emise de S.A.”TRANSCON – M”. Societatea are emise 1 589 200 acţiuni la valoarea de 10,00 lei per acţiune. Ofertantul este Societatea pe acţiuni „Pietriş” care deţine 1 000 068 acţiuni sau 62,93% din numărul total de acţiuni ordinare nominative cu drept de vot emise de S.A.”TRANSCON – M”, fiind insider al acestei societăţi. Obiectul ofertei constituie 589 132 de acţiuni ordinare nominative sau 37,07% din volumul total de acţiuni în valoare totală de 2 356 528 lei. Preţul propus de procurare este de 4,00 lei per acţiune şi s-a format în rezultatul tranzacţiilor efectuate la Bursa de Valori cu acţiunile emise de S.A.”TRANSCON – M” în perioada 04.02.2008 – 04.08.2008. Termenul de acţiune a ofertei publice este de 60 zile din data anunţării acesteia. Intermediatorii: Brokerul  - S.C.”BROKER M-D” S.A. şi Registratorul Independent – S.A. „Registru”.

S-a hotărît reorganizarea Societăţii pe acţiuni „FMC-Rîşcani” prin dezmembrare (separare) cu crearea Societăţii pe acţiuni „Niutams Ceramica” din contul patrimoniului separat. Capitalul social al societăţii constituie  2 494512 lei divizat în 73368 acţiuni ordinare nominative  cu valoarea nominală de 34 lei. Conform proiectului de dezmembrare, partea din patrimoniu care se transmite societăţii nou create constituie în proporţie de 35,37% din capitalul social pentru S.A. „Niutams Ceramica” şi 64,63% rămîne pentru societatea de bază.

Prin ordonanţă, CNPF a suspendat operaţiunile bancare  la conturile curente ale societăţilor pe acţiuni, care nu au prezentat darea de seamă anuală asupra valorilor mobiliare şi a informaţiei din rapoartele financiare pentru anul 2007, pînă la conformarea  acestora cerinţelor legislaţiei.

La fel , prin ordonanţă, CNPF a decis să se efectueze controlul privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Compania de Asigurări „MOLDOVA-ASTROVAZ” S.R.L. pentru anul 2007 – prima jumătate a anului 2008.

Cu titlu de înscriere protocolară s-a avizat reorganizarea prin transformare a Întreprinderii Mixte Compania de Asigurări „I.P.B. DELTA ASIGURĂRI” din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni şi înregistrarea de stat a modificărilor operate în documentele de constituire şi datele înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice.

Prin înscriere protocolară s-a avizat şi înregistrarea de stat a statutului Asociaţiei de Economii şi Împrumut „Văratic-Plus” cu sediul în satul Văratic, raionul Rîşcani în redacţie nouă.
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY