În cadrul administrării Sistemului informațional automatizat de stat RCA-Data și urmare examinării cererilor participanților profesioniști la piața asigurărilor, Comisia Națională a Pieței Financiare a constatat nereguli și încălcări a cadrului juridic aferent domeniului asigurărilor, admise de către participanții profesioniști la piața asigurărilor.
Astfel, autoritatea de supraveghere nu va interveni cu corectări pentru contractele procesate în Sistemul RCA Data pentru următoarele nereguli și erori admise.
1. În cazul corectării erorilor la completarea datelor pentru procesarea și/sau reperfectarea contractelor în Sistemul RCA Data (potrivit pct.14 din Hotărârea CNPF nr. 50/8 din 30.11.2012, participanții profesioniști sunt responsabili de corectitudinea şi autenticitatea datelor înregistrate în Sistemul RCA Data).
2. Anularea contractelor finalizate, dar fără a fi încasată prima de asigurare (exemplu comandă prealabilă) (conform art.8 alin.(4) din Legea nr.414/2006, polița de asigurare RCA și/sau certificatul de asigurare „Carte Verde” se eliberează cu condiția achitării integrale a primei de asigurare).
3. Anularea contractelor RCA internă/externă reziliate, precum și anularea reperfectărilor operate în contractele de asigurare.
4. Schimbarea utilizatorului ce a prelucrat contractele de asigurare în sistem. (potrivit pct.101 și pct.102 din Hotărârea CNPF nr.50/8 din 30.11.2012, asigurătorul și brokerul de asigurare și/sau reasigurare înregistrează, modifică şi/sau completează datele în nomenclatoarele Sistemului RCA Data aferente personalului propriu, personalul propriu şi subagenţii din cadrul agenţilor de asigurare – persoane juridice, a agenţilor de asigurare – persoane fizice şi a agenţilor bancassurance. Astfel fiecare utilizator deține propriul login și parolă de identificare în sistem).
5. Schimbarea perioadei de valabilitate a contractelor de asigurare finisate.
6. Modificarea termenilor de reziliere și/sau restabilire pentru contractele de asigurare deja reziliate.
CNPF atenționează că potrivit pct.8.3.3 din Anexa nr.3 și pct.8.2.2 din Anexa nr.4 la Hotărârea CNPF nr.20/5 din 16.05.2008, părţile pot solicita rezilierea contractului de asigurare doar respectând un termen de preaviz de o lună până la data propusă spre reziliere. Astfel, rezilierea unui contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă cu valabilitate de 15 zile sau 30 zile se admite, până la începerea perioadei de asigurare, pe motive întemeiate (de ex. anularea plecării peste hotare din cauza stării de sănătate, refuzului în eliberarea vizei, defectării autovehiculului, etc.).
7. Solicitări de includere/excludere din prima de asigurare calculată spre restituire a 20% aferente cheltuielilor efective de gestiune pentru contractele reziliate. (Potrivit art.10 alin.(3) din Legea nr. 414/2006 și pct.8.3.4 din Anexa nr.3 și pct.8.2.3 din Anexa nr.4 la Hotărârea CNPF nr.20/5 din 16.05.2008, la încetarea contractului de asigurare, asigurătorul restituie asiguratului prima de asigurare pentru zilele de până la expirarea contractului, fiind în drept să reţină din aceasta suma cheltuielilor sale, dar nu mai mult de 20% din prima de asigurare calculată spre restituire).
8. Modificarea zonei de extindere a contractelor de asigurare de răspundere civilă auto externă (potrivit Regulamentului privind metoda de calcul a primei de asigurare de bază şi a coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (Hotărârea CNPF nr. 26/10 din 13.06.2013) prima de asigurare de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă se stabileşte separat pentru fiecare zonă de acoperire prin contractual de asigurare la care se aplică coeficienţii de rectificare corespunzători și conform art.8 alin.(4) din Legea nr.414/2006, certificatul de asigurare „Carte Verde” se eliberează cu condiția achitării integrale a primei de asigurare).
Menționăm că codul VIN (vehicle identification number) reprezintă un cod unic, utilizat de industria automobilelor pentru identificarea în mod unic a vehiculelor individuale, a vehiculelor remorcate, a motocicletelor, a scuterelor și motoretelor astfel cum sunt definite în standardul internațional ISO 3779:2009.
Atragem atenția că la completarea datelor aferente codului VIN, conform standardului, este definit prin aplicarea următoarelor restricții:
- Lungimea exactă: 17 caractere;
- Utilizarea literelor alfabetului latin și doar cifrelor de la 0 la 9 (alte caractere nu sunt admisibile (simboluri speciale, caractere altui alfabet));
- Pentru a elimina confuziile literele: I, i, O, o, Q, q, nu sunt utilizate;
- Ultimele 4 caractere: obligatoriu reprezintă o cifră.
Se atenționează participanții profesioniști că nu se admite încheierea contractelor de asigurare de răspundere civilă auto cu perioada de asigurare mai mică de 12 luni (cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(2)-(4) din Legea nr. 414/2006) (ca exemplu: autovehicule taxi).
Urmare celor relatate supra, Autoritatea de Supraveghere atenționează utilizatorii sistemului despre necesitatea completării (fără omitere) în baza documentelor originale a datelor aferente persoanei asigurate (inclusiv datele aferente permisului de conducere pentru persoane fizice) și a parametrilor tehnici aferent autovehiculului asigurat, precum și, persoanele responsabile din cadrul companiei de asigurări completarea informației aferente daunelor achitate în conturul evidenței Dosarelor de dauna RCA intern și Dosarelor de daună Carte Verde. Denaturarea informației în sistem duce la aplicarea eronată a sistemului bonus-malus.
Companiile de asigurări vor informa intermediarii cu care au încheiate contracte de mandat privind neadmiterea erorilor și neregulilor în Sistemul RCA Data.
Comunicatul este plasat pe pagina web al CNPF