COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
    RO EN RU

NOUTĂȚI

Prima | NOUTĂȚI | Comunicate

Şedinţa Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare din 4 decembrie curent

  • 07.12.2009
  • 2335
În cadrul şedinţei ordinare din  04 decembrie 2009 Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a aprobat decizia cu privire la rezultatele controlului privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A.
Ca rezultat al controlului privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. pentru perioada de activitate 01.01.2007 – 30.09.2009 s-a decis aplicarea sancţiunii în mărime de 0,1% din capitalul social al societăţii, s-a prescris conducerii C.M.A. „EXIM_ASINT” S.A. întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control cu informarea în termen de o lună a Comisiei Naţionale despre măsurile întreprinse.

Prin decizia Consiliului de Administraţie al CNPF s-a aprobat efectuarea controlului privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Întreprinderea Mixtă Moldo-Cipriotă Societate Internaţională de Asigurări „MOLDASIG” S.R.L. pentru perioada de activitate 01.01.2007 – 30.09.2009.

Totodată, a fost avizată înregistrarea de stat a modificărilor operate în documentele de constituire a Companiei Mixte de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. privind includerea reprezentanţelor teritoriale Bălţi şi Cahul şi înregistrarea acestora la Oficiile Teritoriale ale Camerei Înregistrării de Stat, precum şi a modificărilor operate în documentele de constituire şi datele Companiei de Asigurări „Notabil-Polis” S.R.L. privind modificarea adresei juridice.

În cadrul aceleiaşi şedinţe au fost aprobate deciziile cu privire la acordarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare „AUTORIG-ASIG” S.R.L. pentru dreptul de a desfăşura activitate de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări a brokerului pe un termen de 5 ani şi cu privire la reperfectarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare „PRODEVIZ” S.R.L. în legătură cu includerea unei subdiviziuni separate de desfăşurare a activităţii licenţiate.

Ca rezultat al aprobării deciziei cu privire la înregistrări în Registrul de stat al valorilor mobiliare, au fost înregistrate valorile mobiliare plasate la înfiinţarea societăţii pe acţiuni „Interstoc” în sumă de 20 000 lei. Capitalul social al societăţii constituie 20 000 lei, divizat în 2 000 acţiuni ordinare nominative de clasa I cu valoarea nominală de 10 lei.

Totodată, prin decizia aprobată de Consiliul de Administraţie al CNPF a fost înregistrat prospectul ofertei publice de preluare obligatorie pe piaţa secundară a valorilor mobiliare, anunţată de ofertantul Întreprinderea Mixtă „Elodi-Farm”S.R.L., obiectul căreia îl constituie procurarea a 29 903 acţiuni ordinare nominative sau 28,44% din totalul de acţiuni emise de Societatea pe acţiuni „Farmacia nr.280” din mun. Chişinău, la preţul de 5 lei per acţiune în valoare totală de 149 515 lei. Termenul de acţiune al ofertei publice - 30 zile din data anunţării. Brokerul ofertei – Societatea de Valori Mobiliare „IUVENTUS-DS” S.A.

În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a decis suspendarea operaţiunilor la conturile curente deschise în băncile comerciale de 24 societăţi pe acţiuni care nu au asigurat executarea prevederilor  Hotărîrii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 40/7 din 04.09.2009 “Cu privire la desemnarea registratorilor independenţi” şi nu au asigurat transmiterea registrelor deţinătorilor de valori mobiliare ţinute de Registratorul independent „Sibila” S.A. unui alt registrator nou.

Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a aprobat decizia cu privire la rezultatele controalelor tematice privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut controlului de către AEÎ „CREDITE-HLINAIA”, raionul Edineţ şi de către AEÎ „HOREŞTI”, raionul Făleşti.

Ca rezultat al controlului tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către AEÎ “CREDITE-HLINAIA” pentru perioada de activitate 01.01.2009 – 31.10.2009 s-a decis iniţierea procedurii de atragere la răspundere contravenţională a persoanelor cu funcţii de răspundere ale asociaţiei conform Codului contravenţional al Republicii Moldova, s-a prescris respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative şi întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control cu informarea în termen de o lună a Comisiei Naţionale despre măsurile întreprinse.

Ca rezultat al controlului tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către AEÎ “HOREŞTI” în partea ce ţine de rambursarea depunerilor atrase de la membrii asociaţiei şi urmare a neexecutării prescripţiilor Comisiei Naţionale privind conformarea activităţii, operaţiunilor şi documentelor prevederilor Legii asociaţiilor de economii şi împrumut şi actelor normative s-a decis retragerea licenţei A.E.Î.C. „HOREŞTI” pentru desfăşurarea activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut a cetăţenilor şi depunerea acesteia la CNPF în termen de 10 zile lucrătoare. Totodată, s-a prescris rambursarea de către asociaţie în termen de 6 luni a depunerilor de economii neachitate şi a dobînzilor aferente acestora cu informarea lunară a Comisiei Naţionale despre măsurile întreprinse.
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY