COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
    RO EN RU

NOUTĂȚI

Prima | NOUTĂȚI | Comunicate

Şedinţa Consiliului de administraţie a CNPF din 4 septembrie 2009

  • 07.09.2009
  • 2093

    În cadrul şedinţei ordinare din 4 septembrie curent, Consiliul de administraţie al  Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a aprobat expedierea proiectului Hotărîrii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare „Cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal” spre avizare autorităţilor şi instituţiilor interesate, în condiţiile prevederilor legislaţiei în vigoare.
    Pentru emitenţii care nu au asigurat ţinerea registrului deţinătorilor de valori mobiliare în corespundere cu prevederile legislaţiei în vigoare au fost desemnaţi Registratorii Independenţi. Totodată emitenţii, registrele cărora anterior au fost ţinute de către RI „Sibila”, precum şi Registratorii Independenţi  cu care aceştia au contracte încheiate au fost obligaţi să asigure transmiterea şi preluarea ţinerii registrelor de la RI „Sibila” la registratorul nou.
    În Registrul de stat al valorilor mobiliare a fost înregistrată emisiunea suplimentară de acţiuni a „ENERGO-MEDIA-GRUP” S.A. în număr de  15512 acţiuni ordinare nominative cu valoare nominală de 15 lei , în suma totală de 232680 lei.
    A fost aprobată hotărîrea din 24.08.2009 a Comisiei de lichidare a  F.I.N.N. „Exiton - Invest” S.A., în proces de lichidare privind expunerea spre vînzare a valorilor mobiliare deţinute în S.A. Agrotehservice – Rezina”, S.A. ”Atlant-Carne”, S.A. ”A.P.M.L. - Codru”, S.A. ”Servagrotera” şi a părţilor sociale deţinute în S.R.L ”Chinzer” şi S.R.L. ”Solicont”, care vor fi înstrăinate în cadrul licitaţiilor, fără anunţul preţului iniţial (la cel mai mare preţ propus de cumpărător).
    A fost aprobată acordarea licenţei de categoria A pentru desfăşurarea activităţii asociaţiei de economii şi împrumut AEÎ „VALUNI-COM”, satul Caşunca, raionul Floreşti, pe un termen nelimitat.
    Au fost reperfectate licenţele Întreprinderii Mixte Compania de Asigurări ,,GRAWE CARAT Asigurări” S.A. pentru dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurări de viaţă, asigurări obligatorii, asigurări de bunuri, asigurări de persoane prin includerea noilor reprezentanţe şi puncte de vînzări.