În cadrul şedinţei ordinare din 16 octombrie 2009 Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a aprobat decizia privind efectuarea controlului complex al activităţii profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare desfăşurată de către Banca Comercială “Banca Socială" S.A., pentru perioada de activitate 01.01.2007 – 30.09.2009
Totodată, a fost autorizată reorganizarea Societăţii pe acţiuni „CEZA” prin transformare în societate cu răspundere limitată. Decizia de reorganizare a fost aprobată la AGA din 25.03.2009.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost aprobată decizia privind reperfectarea licenţelor Companiei de Asigurări ,,GARANT” S.A. pentru dreptul de a desfăşura activitatea în domeniul asigurări generale şi asigurări de bunuri prin modificarea denumirii asigurătorului în Compania de Asigurări „GARANT” S.R.L., precum şi modificarea adresei juridice a titularului de licenţe. Reperfectarea licenţelor a fost solicitată de compania de asigurări ca urmare a reorganizării prin fuziune - absorbţie a Societăţii de Asigurări şi Reasigurări „ACCEPT INSURANCE” S.R.L. la Compania Mixtă de Asigurări „GARANT” S.R.L. şi modificarea denumirii asigurătorului în Compania de Asigurări „GARANT” S.R.L.
De asemenea, a fost avizată înregistrarea de stat a modificărilor operate în documentele de constituire şi în datele Întreprinderii Mixte Compania de Asigurări „IPB DELTA ASIGURĂRI” S.A. înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice privind schimbarea denumirii din Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „IPB DELTA ASIGURĂRI” S.A. în Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări “NOBIL ASIGURĂRI GENERALE” S.A. şi schimbarea adresei juridice.
În baza deciziei Consiliului de Administraţie al CNPF s-a acordat licenţă de categoria „A” pentru desfăşurarea activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, pe un termen nelimitat, AEÎ „Pietrosu”, raionul Făleşti.
Totodată, s-a decis efectuarea controlului tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. “Horeşti”.

.png)
.png)