Conectarea a 300 de gospodării la apeduct în orașul Sîngera, renovarea a 11 drumuri locale în Ceadîr-Lunga și achiziționarea a 20 de troleibuze pentru municipiul Chișinău, sunt rezultatele primelor emisiuni de obligațiuni ale autorităților publice locale (APL), prezentate în cadrul mesei rotunde „Obligațiunile Municipale în Republica Moldova - rezultate la 3 ani, după primele emisii”, organizată de Expert-Grup.
În deschiderea evenimentului, Dumitru Budianschi, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, a menționat că obligațiunile municipale reprezintă un instrument important și cu mare potențial de creștere a finanțării comunităților locale ce va fi tot mai des utilizat de APL, datorită multiplelor avantaje pe care le oferă.
De asemenea, dl Budianschi a specificat că finanțarea prin obligațiuni municipale este importantă și prin faptul că proiectele selectate trec printr-un test al investitorilor, prin care, într-un mod sau altul, investitorii confirmă sustenabilitatea proiectelor și că acestea sunt prioritare pentru comunitate. În altă ordine de idei, obligațiunile municipale pot fi utilizate ca sursă de cofinanțare a proiectelor.
Reamintim că, în perioada 2021-2022, au fost emise obligațiuni municipale de primăriile din Sîngera, Ceadîr-Lunga și Chișinău în valoare de 72,5 milioane lei, iar în prezent mai sunt în circulație 70,5 milioane lei. În luna august a acestui an, vor fi răscumpărate 5,5 milioane lei, astfel, vor rămâne doar obligațiunile din municipiul Chișinău în valoare de 65 milioane lei, cu o maturitate de 7 ani, care pot fi tranzacționate pe piața reglementată (la Bursa de Valori a Moldovei).
În prezent, și alte autorități locale din țară și-au manifestat interesul pentru emisiunea de obligațiuni municipale.
Detalii în comunicat: https://tinyurl.com/bp6tsjcf
Evenimentul integral poate fi urmărit aici: https://fb.watch/tmfeghqemM/
𝘌𝑣𝘦𝑛𝘪𝑚𝘦𝑛𝘵𝑢𝘭 𝘢 𝘧𝑜𝘴𝑡 𝑜𝘳𝑔𝘢𝑛𝘪𝑧𝘢𝑡 𝑖̂𝘯 𝘤𝑎𝘥𝑟𝘶𝑙 𝑃𝘳𝑜𝘨𝑟𝘢𝑚𝘶𝑙𝘶𝑖 𝑑𝘦 𝘴𝑢𝘱𝑜𝘳𝑡 𝑝𝘦𝑛𝘵𝑟𝘶 𝘈𝑃𝘓-𝘶𝑟𝘪 𝘪̂𝑛 𝑙𝘢𝑛𝘴𝑎𝘳𝑒𝘢 𝘥𝑒 𝑜𝘣𝑙𝘪𝑔𝘢𝑡̦𝘪𝑢𝘯𝑖 𝑚𝘶𝑛𝘪𝑐𝘪𝑝𝘢𝑙𝘦 𝘴̦𝑖 𝑖𝘮𝑝𝘭𝑒𝘮𝑒𝘯𝑡𝘢𝑡 𝑑𝘦 𝘤𝑎̆𝘵𝑟𝘦 𝘊𝑒𝘯𝑡𝘳𝑢𝘭 𝘈𝑛𝘢𝑙𝘪𝑡𝘪𝑐 𝐼𝘯𝑑𝘦𝑝𝘦𝑛𝘥𝑒𝘯𝑡 „𝘌𝑥𝘱𝑒𝘳𝑡-𝐺𝘳𝑢𝘱”, 𝘤𝑢 𝑠𝘶𝑝𝘰𝑟𝘵𝑢𝘭 𝘈𝑚𝘣𝑎𝘴𝑎𝘥𝑒𝘪 𝘙𝑒𝘨𝑎𝘵𝑢𝘭𝑢𝘪 𝘛̦𝑎̆𝘳𝑖𝘭𝑜𝘳 𝘥𝑒 𝐽𝘰𝑠 𝑖̂𝘯 𝘙𝑒𝘱𝑢𝘣𝑙𝘪𝑐𝘢 𝘔𝑜𝘭𝑑𝘰𝑣𝘢.