La data de 12 februarie current Comisia Naţională a Pieţei Financiare a organizat prima consultare publică pe marginea proiectului Legii privind piaţa de capital, la care au participat reprezentanţii participanţilor profesionşti la piaţa valorilor mobiliare, Asociaţiei Investitorilor Străini, comunităţii bancare şi a mediului de afaceri.
Proiectul noii Legi privind piaţa de capital a fost elaborat de către experţii internaţional şi local în conformitate cu Directivele Uniunii Europene şi standardele internaţionale, în cadrul proiectului de asistenţă tehnică “Moldova Dutch TA-TF Financial Sector Reform”, administrat de către Banca Mondială.
Proiectul legii are la bază reglementarea bazată pe principii care presupune evitarea unor reglementări detaliate, imperative şi prescriptive şi aplicarea unor principii şi standarde în baza cărora societăţile de investiţii desfăşoară activităţi şi prestează servicii pe piaţa de capital.
În opinia experţilor implementarea, în ţările Uniunii Europene, prin intermediul Directivelor europene a reglementării bazate pe principii a fost efectuată din următoarele considerente:
• Comisia Europeană promovează şi susţine o reglementare proporţională şi ţintită;
• Comisia Europeană acceptă că reglementarea implică cheltuieli semnificative pentru operatorii pieţei, de aceea reglementările trebuie să fie justificate.
Totodată, reglementarea bazată pe principii are următoarele limite:
• se efectuează în condiţiile legii;
• are la bază principiile IOSCO şi OCDE;
• se efectuează în cadrul normelor din Directivele UE.
La baza elaborării noului proiect de lege au stat următoarele Directive ale Uniunii Europene:
• Directiva nr.2004/39/CE din 21.04.2004 privind pieţele instrumentelor financiare (MiFID);
• Directiva nr. 97/9/CE privind schemele de compensare pentru investitori;
• Directiva nr.2001/34/CE privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori şi informaţiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare;
• Directiva nr.2003/6/CE privind utilizările abuzive ale informaţiilor confidenţiale şi manipulările pieţei (abuzul de piaţă);
• Directiva nr. 2003/71/CE privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare;
• Directiva nr.2004/25/CE privind ofertele publice de cumpărare (takeover bids);
• Directiva nr.2004/109/CE privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;
• Directiva 2006/49/CE privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiţii şi al instituţiilor de credit precum şi altele.
Structura noului proiect de lege include:
1. Prevederi generale
2. Valori mobiliare
3. Societăţi de investiţii
4. Infrastructura pieţei de capital
5. OPCVM
6. Protejarea investitorilor
7. Reglementare, supraveghere şi control
8. Dispoziţii finale şi tranzitorii
În scopul eficientizării procesului decizional şi asigurării participării directe a tuturor părţilor interesate la definitivarea noului proiect de Lege privind piaţa de capital, Comisia Naţională a Pieţei Financiare îşi propune o consultare constructivă a primei variante de proiect şi va examina în termen de 2 săptămîni (pînă la data de 1 martie 2010) toate sugestiile şi propunerile de îmbunătăţire a acestuia. Totodată, în baza opiniilor şi sugestiilor acumulate Comisia Naţională a Pieţei Financiare va iniţia dezbateri publice pe marginea proiectului de lege, oferind tuturor părţilor interesate posibilitatea de a participa la procesul decizional.

.png)
.png)