COMISIA NAŢIONALĂ a PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
    RO EN RU

O instruire în domeniul protocolului diplomatic și etichetei a fost organizată pentru angajații CNPF

  • 21.06.2022
  • 338

Angajații Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) au beneficiat luni, 20 iunie curent, de o instruire cu genericul ”Eticheta și protocolul instituțional”, organizată cu suportul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Instruirea a avut loc la sediul autorității de supraveghere nebancară, fiind moderată de trei diplomați din cadrul Direcției protocol diplomatic de stat a MAEIE. Seminarul a purtat un caracter interactiv, antrenând participanții la discuții, schimb de păreri și împărtășirea experiențelor practice.

Activitatea de instruire a avut drept scop familiarizarea angajaților cu principalele prevederi ale practicii protocolului și etichetei, normele de conduită într-o instituție și regulile de organizare a acțiunilor protocolare în conformitate cu tendințele actuale ale etichetei diplomatice.

Cunoștințele acumulate în cadrul acestei instruiri vor servi drept material de aplicare și conduită în activitatea cotidiană a angajaților autorității de supraveghere nebancară.

CNPF va continua să organizeze activități de formare profesională în scopul eficientizării capacităților instituționale.

 

 

 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY