COMISIA NAŢIONALĂ a PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
   

Experții TAIEX au împărtășit experiența și au făcut recomandări cu privire la riscurile asociate liberalizării RCA

  • 05.09.2019
  • 398

Un grup de experți ai Programului TAIEX, reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) din România, au împărtășit specialiștilor Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) experiența acumulată în domeniul liberalizării tarifelor RCA, implementării directivelor europene Solvency II și IDD (Directiva privind Distribuția în Asigurări), precum și anticipării unor riscuri generate de procesul de liberalizare și trecerii la regimul de supraveghere bazată pe risc.

Misiunea de experți a avut loc în perioada 2-5 septembrie curent, fiind organizată și susținută financiar de către Comisia Europeană prin intermediul Instrumentului de asistență tehnică și schimb de informație TAIEX.

Misiunea a inclus o serie de instruiri pentru specialiștii CNPF, în cadrul cărora au fost prezentate experiența României privind liberalizarea asigurărilor auto și măsurile întreprinse în acest scop de autoritatea română de supraveghere, avantajele/dezavantajele introducerii tarifelor de referință, practicile de transparență sporită și de raportare, estimarea impactului reformei liberalizării asupra prețurilor și primelor de asigurare, precum și experiența ASF de atenuare a riscurilor/amenințărilor care pot apărea în legătură cu liberalizarea tarifelor RCA.

Experții europeni au recomandat R. Moldova să efectueze testele de stres ale situațiilor financiare a companiilor autohtone de asigurări înainte de a lansa implementarea regimului Solvency II. De asemenea, experții TAIEX au menționat importanța creării unui fond de garantare pentru depășirea unor posibile situații de insolvență pe piață.

Reiterăm, în contextul celor relatate, că începând cu 1 iulie 2019, în R. Moldova a fost demarat procesul de tranziție la regimul liberalizat al tarifelor pentru asigurările obligatorii RCA internă, care prevede aplicarea de către asigurători a primei de referință calculată de autoritatea de supraveghere.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY