COMISIA NAŢIONALĂ a PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
   

Evoluția sectorului de creditare nebancară în primul semestru 2020

  • 13.08.2020
  • 402

Organizațiile de creditare nebancară (OCN) reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) au acordat un volum total de împrumuturi și leasing financiar în sumă de 9,16 mlrd lei, la situația din 30 iunie 2020. În comparație cu primul semestru 2019, portofoliul de împrumuturi a consemnat o creștere cu 7,46%.

Totodată, volumul împrumuturilor oferite în trimestrul doi 2020 a înregistrat o descreștere cu 539,1 mln lei sau cu 5,6%, față de trimestrul unu curent. Acest trend descendent se explică prin faptul că în condițiile pandemiei COVID-19, OCN și-au focusat activitățile prioritar pe prelungirea/renegocierea contractelor cu debitorii deja existenți (fiind renegociate la cerere aproximativ 18% din contracte), în defavoarea acordării de noi credite nebancare.

La situația din 30.06.2020 în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate erau înregistrate 168 de entități cu dreptul de a desfășura activitate de creditare nebancară. Numărul beneficiarilor de credite nebancare a depășit cifra de 458 mii de persoane (peste 455 mii persoane fizice și 3,7 mii persoane juridice), iar mărimea medie a unui împrumut a constituit aproximativ 20 mii lei.

Conform datelor CNPF, la 1 iulie curent, capitalul propriu al OCN a constituit peste 3,6 mlrd lei, înregistrând o majorare cu 21,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Valoarea totală a activelor deținute de sectorul de creditare nebancară a depășit suma de 10,4 mlrd lei, fiind în creștere cu 5,9%, față de perioada similară a anului trecut.

De menționat, că odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări ce țin de îmbunătățirea activității OCN, se observă o relativă stabilitate financiară a acestui segment de piață, inclusiv ca urmare a majorării cerințelor față de capitalul social minim și sancțiunilor pentru încălcarea legislației privind activitatea organizațiilor de creditare non-bancară.

În scopul minimizării riscurilor de supra-îndatorare a populației, CNPF a elaborat un spot video (https://www.youtube.com/watch?v=EYRMKuGJhxY), în limbile română și rusă, care pune accent pe creșterea gradului de conștientizare în luarea deciziilor de ordin financiar și îndeamnă cetățenii să fie mai responsabili și să se documenteze mai atent cu privire la clauzele unui împrumut nebancar.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY