COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
    RO EN RU

NOUTĂȚI

Prima | NOUTĂȚI | Comunicate

Dialog strategic Moldova-România: CNPF a participat la ediția a V-a a Business Smart Education pentru consolidarea educației financiare

  • 27.02.2026
  • 1178

Președintele CNPF, Dumitru Budianschi, a participat la cea de-a V-a ediție a conferinței Business Smart Education, eveniment care a reunit lideri ai autorităților de reglementare și ai sectorului financiar-bancar din Republica Moldova și România. Reuniunea a avut ca obiectiv identificarea unor soluții pertinente pentru provocările mediului de afaceri, prin creșterea nivelului de educație financiară adaptată nevoilor actuale ale pieței.

În cadrul intervenției sale, președintele autorității de supraveghere a punctat că, pentru un sistem financiar de succes, este crucială existența unui ecosistem bine dezvoltat de educație financiară. Din cele 7 direcții prioritare aduse în discuție, a fost menționată în special importanța alfabetizării populației, care trebuie să înceapă în învățământul general și să ofere fundamentele teoretice și comportamentale necesare pentru a putea face față provocărilor în procesul accesării serviciilor financiare.

O altă direcție prioritară este educația furnizorilor de servicii privind standardele de etică și diligența. În prezent, sistemul de protecție a investitorilor și consumatorilor trece printr-un proces complex de restructurare, în rezultatul căruia furnizorii vor fi obligați să implementeze o conduită centrată pe interesul suprem al clientului.

De asemenea, a evidențiat faptul că, pentru ca piața de capital din Republica Moldova să se dezvolte, este esențial ca sistemul de educație financiară să includă o componentă de educație antreprenorială și de afaceri, care ar spori capacitatea întreprinderilor de a accesa finanțare, în special utilizarea instrumentelor pieței de capital.

Totodată, viitorul sectorului depinde de capacitatea acestuia de a dezvolta inovația financiară și tehnologică, creând astfel noi produse financiare și atrăgând noi jucători pe piață. În acest context, cercetarea, dezvoltarea infrastructurii digitale (inclusiv blockchain) și aplicarea inteligenței artificiale reprezintă principalele surse de sporire a eficienței și productivității sistemului financiar.

Evenimentul a fost organizat de Institutul de Studii Financiare, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară din România, Bursa de Valori București, Banca Națională a Moldovei și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România, fiind găzduit de Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM).

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY