COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
    RO EN RU

Despre Fondul de compensare a investitorilor

  • 7462

Scopul Fondul de compensare a investitorilor (FCI)

FCI are drept scop compensarea investitorilor - clienţi persoane fizice ai membrilor FCI în cazul incapacităţii acestora de a returna mijloacele băneşti şi/sau instrumentele financiare ale clienţilor, transmise membrilor în contextul prestării serviciilor de investiţii şi serviciilor conexe.

 

Cadrul legal

FCI, constituit şi gestionat de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare, este reglementat de următoarele acte:

  • Directiva nr.97/9/CE din 3 martie 1997 a Parlamentului European şi a Consiliului privind sistemele de compensare pentru investitori,
  • Legea nr.171 din 11.07.2012 privind piaţa de capital,
  • Regulamentul privind Fondul de compensare a investitorilor, aprobat prin Hotărîrea CNPF nr. 32/2 din 16.06.2014.
 

Membrii FCI

Calitatea de membru al FCI este deținută de către societățile de investiții și persoanele acceptate autorizate în modul corespunzător de către CNPF. Aceste entități sunt obligate să obțină calitatea de membri ai FCI în termen de 30 de zile de la data obținerii autorizației CNPF, iar entitatea respectivă poate desfășura activitățile autorizate doar după dobândirea calității de membru al FCI.

 
Contribuţiile membrilor FCI
 
Pentru a asigura resursele financiare necesare pentru plata compensaţiilor, membrii FCI sunt obligaţi să plătească contribuţia iniţială, contribuţia anuală, precum şi contribuţia specială după caz.
 
Contribuţia iniţială este suma nerambursabilă datorată şi plătită iniţial de către membrii FCI până la data dobândirii calităţii de membru al FCI, şi reprezintă 1% din valoarea capitalului iniţial minim stabilită de legislaţie în funcţie de categoria de licenţă eliberată, dar nu mai puţin de echivalentul în lei a 500 de euro, calculat la cursul oficial al leului moldovenesc din ziua efectuării plăţii.
 
Contribuţia anuală este suma nerambursabilă datorată în fiecare an de către membrii FCI, care reprezintă o cotă procentuală din suma veniturilor obţinute în cumul de societăţile de investiţii şi persoanele acceptate din anumite servicii şi activităţi desfăşurate pe parcursul anului de gestiune.
 

Cuantumul cotelor procentuale se stabilesc de către CNPF până la 15 mai a anului ce urmează după anul de gestiune. Contribuţia anuală se achită până la data de 31 mai a anului ce urmează după anul de gestiune, iar valoarea acesteia nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei a 500 de euro, calculat la cursul oficial al leului moldovenesc din ziua efectuării plăţii.

Contribuţia specială este suma nerambursabilă datorată de către membrii FCI în cazurile în care mijloacele acestuia sunt insuficiente pentru onorarea obligaţiilor de plată a compensaţiilor, în mărime cu cel mult dublul contribuţiei anuale aferente anului financiar respectiv, al cărei cuantum, precum şi termen de plată al acesteia va fi determinat de CNPF.
 
Compensarea investitorilor
 
În cazul incapacităţii membrului FCI de a returna mijloacele băneşti şi/sau instrumentele financiare ale investitorilor săi, FCI achită în mod egal şi nediscriminatoriu fiecărui investitor prejudiciat o compensaţie nu mai mare decât echivalentul în lei a 1000 de euro, calculat conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei la data achitării.
 

FCI iniţiază achitarea compensaţiilor în situaţiile în care:

  • CNPF consideră că, pentru moment, membrul FCI nu este apt, din motive ce ţin de situaţia financiară, să-şi îndeplinească obligaţiile către investitori şi nici nu există premise pentru a considera că acesta îşi va îndeplini aceste obligaţii în timp rezonabil;
  • instanţa de judecată a emis o hotărâre definitivă referitor la intentarea procesului de insolvabilitate.
Din contul FCI nu se compensează prejudiciile şi nu se achită compensaţii:
 
  • persoanelor care deţin o cotă de cel puţin 5% în capitalul societăţii de investiţii;
  • membrilor consiliului, ai organului executiv unipersonal sau membrilor organului executiv colegial şi ai organelor de control ale societăţii de investiţii;
  • persoanelor care se află în relaţii de familie cu persoanele indicate la lit.b);
  • clienţilor profesionişti;
  • auditorului societăţii de investiţii şi angajaţilor acesteia;
  • clienţilor societăţii de investiţii care sînt direct responsabili pentru fapte ce au cauzat ori au agravat situaţia financiară negativă a societăţii de investiţii.

Din contul FCI nu pot fi efectuate compensaţii pentru creanţele faţă de investitori ce rezultă dintr-o activitate şi/sau tranzacţie suspectă de spălare de bani şi cu finanţare a terorismului, conform hotărârii instanţei de judecată.

 
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY