COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
    RO EN RU

NOUTĂȚI

Prima | NOUTĂȚI | Comunicate

Decizii ale Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare – 19 august 2025

  • 22.08.2025
  • 1058

În cadrul ședinței din 19 august 2025, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a adoptat o serie de decizii aferente protecției consumatorilor și pieței de capital, inter alia:

I. Autorizare:

  • Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare a rezultatelor emisiunii suplimentare de acțiuni ale Societății pe acțiuni „Drumuri-Strășeni” în sumă de 748 800 lei, în număr de 74 880 de acțiuni ordinare nominative, din contul mijloacelor nebănești. Capitalul social al societății, după majorare, va constitui 35 565 880 lei, divizat în 3 556 588 de acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acțiuni de 10 lei.

II. Supraveghere:

  • În urma unei petiții depuse de un consumator, în raport cu OCN „OK CREDIT” SRL, CNPF a constatat clauze abuzive în contractul de fidejusiune, care obligă fidejusorul să informeze imediat împrumutătorul în cazul în care bunurile sale sunt supuse sechestrului sau litigiu, și îi restricționează încheierea altor contracte de împrumut sau garantare fără acordul împrumutătorului. În conformitate cu atribuțiile sale legale, autoritatea de supraveghere urmează să înainteze o acțiune în instanță pentru constatarea nulității clauzelor abuzive.
  • CNPF a constatat mai multe neconformități ale OCN „CREDITBUN” SRL cu prevederile Legii nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori și Legii nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor, la sesizarea unui consumator. Printre abaterile identificate se numără: exprimarea necorespunzătoare a ratei dobânzii sub formă de procent zilnic, și nu anual, ceea ce afectează transparența costului creditului; lipsa adresei intermediarului de credit în contractul de credit; informațiile precontractuale nu respectă formularul-tip din anexa nr. 1 a legii speciale; absența prevederilor privind dreptul și procedura de rambursare anticipată. Totodată, creditorul a omis includerea onorariilor intermediarului în calculul Dobânzii Anuale Efective (DAE), ceea ce a dus la prezentarea unor valori eronate și la inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la costul real al creditului. CNPF a calificat aceste acțiuni drept practici comerciale incorecte și a dispus interzicerea utilizării acestora de către OCN „CREDITBUN” SRL.
  • Consiliul de administrație al CNPF a respins Cererea prealabilă, depusă de BC „COMERȚBANK”, prin care se solicita anularea unei Hotărâri anterioare a CNPF de constatare a caracterului abuziv al unei clauze în cadrul unui contract de depozit cu dobândă flotantă pe perioadă determinată. În urma analizei circumstanțelor de fapt, CNPF și-a menținut constatările privind caracterul abuziv al clauzei care permite băncii să modifice unilateral rata dobânzii, fără criterii clare, pe motiv că argumentele prezentate nu sunt suficiente pentru a răsturna hotărârea inițială.
  • Revocarea restricției aplicate anterior în raport cu Societatea pe acțiuni „Cicec”, urmare a îndeplinirii de către această entitate a obligației legale privind ținerea registrului deținătorilor de valori mobiliare, conform legislației în vigoare.
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY