COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
    RO EN RU

NOUTĂȚI

Prima | NOUTĂȚI | Comunicate

Decizii ale Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare – 29 iulie 2025

  • 01.08.2025
  • 663

În cadrul ședinței din 29 iulie 2025, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a adoptat o serie de decizii aferente protecției consumatorilor și pieței de capital, inter alia:

I. Autorizare:

  • Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare a rezultatelor privind:
    • emisiunea suplimentară de acțiuni (III) ale SA „CRIO IZVORUL”, în sumă de 2 000 000 lei, în număr de 2 000 000 acțiuni ordinare nominative, din contul mijloacelor bănești. Capitalul social al societății, după majorare, va constitui 2 680 000 lei, divizat în 2 680 000 de acțiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acțiuni de 1 leu.
    • emisiunea suplimentară de acțiuni ale Societății pe acțiuni „BAȘTINA”, în sumă de 797 536 lei, în număr de 99 692 de acțiuni ordinare nominative, din contul mijloacelor bănești. Capitalul social al societății, după majorare, va constitui 2 232 680 lei, divizat în 279 085 de acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acțiuni de 8 lei.
  • Aprobarea prospectului ofertei de preluare benevolă, iniţiată de ofertantul Societatea pe acțiuni „DRUMURI-BĂLȚI”, obiectul căreia îl constituie procurarea a 8621 de acţiuni ordinare nominative, emise de Societatea pe acțiuni ,,DRUMURI-BRICENI”, la preţul de 79,31 lei per acţiune, cu durata de 15 zile din data inițierii.

II. Supraveghere:

  • Constatarea neexecutării, de către Compania „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA, a prescripției privind achitarea despăgubirii de asigurare și a obligației de informare a autorității. În acest context, CNPF a prescris repetat achitarea integrală a despăgubirii de asigurare către petiționar. La caz, în urma unei petiții depuse de un consumator, CNPF a prescris anterior Companiei „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA respectarea prevederilor legale, cu întreprinderea acțiunilor corespunzătoare, în vederea regularizării Dosarului de daună reclamat, cu achitarea integrală a despăgubirii de asigurare către petiționar.
  • Aprobarea rezultatelor controlului tematic referitor la verificarea respectării de către ÎM CIA „TRANSELIT” SA a dispozițiilor privind protecția consumatorului în domeniul asigurărilor, precum și a utilizării de practici comerciale incorecte în procesul de regularizare a dosarelor de daună, astfel cum e prevăzut la art. art. 89 alin. (1) din Legea privind activitatea de asigurare sau de reasigurare, respectiv, la art. 13 din Legea privind protecția consumatorilor. Controlul a vizat dosarele de daună în curs de regularizare, precum și cele regularizate în perioada menționată, aferente asigurării medicale pentru călătorii în străinătate. În cadrul controlului au fost constatate mai multe abateri și încălcări ale legislației, inclusiv:
    • utilizarea practicilor comerciale agresive, care s-au manifestat prin solicitarea de la consumatori a documentelor irelevante pentru justificarea daunelor, tergiversând în mod nejustificat procesul de despăgubire, precum și ignorarea corespondenței din partea consumatorului cu scopul de a-l determina să renunțe la exercitarea dreptului său de a beneficia de despăgubire de asigurare; 
    • nerespectarea prevederilor din Legea nr. 92/2022, prin includerea în contractul de asigurare și în condițiile de asigurare a unor clauze contrare prevederilor Codului Civil; 
    • refuzul nejustificat de a plăti despăgubirile de asigurare (total sau parțial), fără o fundamentare clară sau fără o analiză obiectivă a probelor; 
    • nerespectarea de către asigurător a termenelor de achitare a despăgubirilor de asigurare; 
    • tergiversarea examinării cererilor de despăgubire și lipsa de transparență în soluționarea dosarelor de daună.

CNPF a prescris ÎM CIA „TRANSELIT” SA revizuirea dosarelor de daună regularizate în perioada 01.01.2024–31.12.2024, în vederea identificării tuturor cazurilor în care persoanelor păgubite le-au fost emise decizii nejustificate de refuz total sau parțial la plata despăgubirilor de asigurare și remedierea corespunzătoare a acestor situații. De asemenea, a prescris revizuirea modelului contractului de asigurare și a Condițiilor speciale de asigurare medicală pentru călătorii în străinătate în vederea conformării acestora cu prevederile legale aplicabile. În perioada supusă controlului au fost încheiate 106 024 de contracte aferente asigurării de sănătate cu valabilitate în afara Republicii Moldova, fiind regularizate și/sau în curs de regularizare 2 752 dosare de daună.

  • În aceeași ședință, Consiliul de Administrație a respins cererea prealabilă, depusă de către un consumator, împotriva scrisorilor CNPF prin care petiționarului i s-a comunicat necesitatea înlăturării neajunsurilor de formă constatate de către autoritate. Cererea prealabilă a fost respinsă din motiv că nu justifică existența unui drept vătămat în condițiile în care petiționarul a depus o petiție în formă electronică cu aplicarea unei semnături electronice emise în alt stat și care nu poate fi supusă verificării autenticității prin dispozitivul de verificare a semnăturii electronice, testat și avizat de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.

 

Notă: CNPF sesizează atenția acționarilor societăților pe acțiuni „CRIO IZVORUL” și „BAȘTINA” că emisiunile înregistrate de aceste societăți reprezintă cote ce depășesc 25% din acțiunile în circulație, corespunzător, potrivit prevederilor legislației, acționarii au dreptul de a înainta către aceste societăți o cerere de achiziționare a acțiunilor ce le aparțin, în condițiile legii. Despre modalitatea de exercitare a acestui drept, acționarii au fost informați public prin avizul publicat de societatea „CRIO IZVORUL” în ziarul „Capital Market” nr. 25 din 25.06.2025 și de societatea „BAȘTINA” în ediția ziarului nr. 28 din 16.07.2025. A se reține că termenul de depunere de către acționarii minoritari a cererilor de achiziționare este limitat și reprezintă 3  luni de la data înregistrării majorării capitalului social la Agenția Servicii Publice. Prin urmare, acționarii care doresc să-și execite dreptul de a-și vinde acțiunile deținute, pot depune, în termenul indicat, o cerere scrisă la adresa „CRIO IZVORUL” (MD-4801, or. Criuleni, str. 31 August nr. 173) sau „BAȘTINA” (MD-2002, mun. Chișinău, șos. Muncești, 801/3).

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY