În cadrul ședinței din 14 aprilie 2026, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a adoptat o serie de decizii aferente protecției consumatorilor și pieței de capital, inter alia:
I. Reglementare:
- Modificarea Instrucțiunii privind taxele și plățile percepute de CNPF, în vederea alinierii acesteia la prevederile Legii nr. 189/2025 și la ajustările operate la cadrul legal relevant. Modificările vizează actualizarea mecanismului de calcul al taxelor și plăților, inclusiv revizuirea modului de determinare a plăților datorate de intermediarii în asigurări, extinderea aplicării Instrucțiunii asupra asociațiilor de economii și împrumut, precum și ajustarea anexelor pentru asigurarea unei aplicări uniforme. Intervențiile au drept scop sporirea transparenței, predictibilității și disciplinei financiare, fără a genera costuri suplimentare, contribuind la aplicarea clară și coerentă a obligațiilor de plată de către participanții pieței financiare nebancare. Proiectul de modificare a Instrucțiunii intră în vigoare la data adoptării, urmând a fi publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
I. Supraveghere:
- Ca urmare a examinării unei petiții, CNPF a verificat respectarea cadrului legal în cazul unor contracte de credit și contracte de fidejusiune încheiate cu BC „OTP Bank” SA și a constatat încălcări ale Legii nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori. În special, creditorul nu a furnizat informația precontractuală standard și a inclus clauze neconforme privind rambursarea anticipată, inclusiv impunerea nejustificată a notificării prealabile și utilizarea improprie a unor costuri. Totodată, au fost identificate clauze abuzive care limitează drepturile consumatorilor, iar unele prevederi precum cele privind penalitățile sau noțiunea de „zi bancară” nu sunt formulate clar și inteligibil. De asemenea, au fost constatate clauze abuzive și în contractele de fidejusiune, care restricționează excesiv drepturile fidejusorilor. Autoritatea urmează să înainteze o acțiune în instanța de judecată în vederea constatării nulității clauzelor abuzive.



.png)


