La 24 aprilie 2008 conducerea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) a avut o întrevedere cu reprezentanţii Băncii Mondiale, la care au fost discutate aspectele demarării unui Proiect de asistenţă tehnică pentru dezvoltarea instituţională a pieţei financiare din Republica Moldova, care va fi finanţat de Guvernul Olandei şi administrat de către Banca Mondială.
Mijloacele respective urmează a fi direcţionate spre realizarea proiectelor concrete de dezvoltare instituţională a C.N.P.F. şi promovarea iniţiativelor de dezvoltare a pieţei financiare în Republica Moldova, prin racordarea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale, pregătirea şi perfecţionarea cadrelor, implementarea proiectelor promoţionale, etc. În acest context, au fost trasate principalele clauze care vor constitui baza Planului financiar privind asimilarea grantului. Părţile au convenit, de asemenea, că în termen de o lună urmează a fi constituit comitetul de selectare a beneficiarilor, care va fi format atît din reprezentanţi ai C.N.P.F., cît şi ai altor instituţii abilitate.
Preşedintele C.N.P.F., Mihail Cibotaru şi-a exprimat gratitudinea pentru suportul acordat de către Banca Mondială instituţiei pe care o conduce şi a menţionat importanţa acesuia pentru dezvoltarea în ansamblu a sistemului financiar nebancar al Republicii Moldova.



.png)

.png)
.jpg)