COMISIA NAŢIONALĂ a PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
   

Comunicat informativ cu privire la prescrierea unor participanți profesioniști la piața asigurărilor

  • 123

Prin prezenta, Comisia Națională a Pieței Financiare, în temeiul art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998, comunică că în ședința publică (17.09.2018) a Consiliului de Administrație al CNPF a fost aprobată Hotărârea prin care s-a prescris brokerilor de asigurare și/sau reasigurare de a transfera, în termen de o lună, asigurătorilor primele de asigurare restante, colectate în numele acestora.
Totodată, asigurătorii vor întreprinde măsuri de rigoare pentru recuperarea necondiționată și integrală a creanțelor acumulate, aferente relațiilor contractuale cu brokerii debitori.
Suplimentar, conducerea brokerilor a fost avertizată că în cazul neexecutării măsurilor prescrise, asupra acestora, vor fi aplicate măsuri de rigoare potrivit legislației, inclusiv suspendarea licenței și/sau suspendarea operațiunilor la conturile bancare.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY