La 18 februarie 2011, la CNPF s-au aflat în vizită de lucru reprezentanţi ai Ligii Uniunilor de Credit din Irlanda (ILCU). Delegația a fost formată din Pat Fay, președinte ILCU și Alan Moore, manager Dezvoltare Internațională a Uniunilor de Credit ILCU. Scopul vizitei a fost schimbul de experienţă şi stabilirea unei colaborări instituţionale.
Oficialii irlandezi au făcut o incursiune în istoria Uniunilor de Credit din Irlanda în cadrul unei mese rotunde, organizate pentru colaboratorii CNPF. La eveniment a fost menţionat faptul că sistemul Uniunilor de Credit din Irlanda funcţionează de mai mult timp. Însă modelul actual s-a format pe la mijlocul anilor 60 ai secolului trecut, înlocuind parţial experienţa şi metodele anterioare de activitate a băncilor ţărăneşti. Actualmente, Uniunile de Credit irlandeze reprezintă un exemplu relevant al puterii financiare şi al popularităţii deosebite, în care se menţin trăsăturile distinctive ale orientării corporative. Elementul principal care diferenţiază Uniunile de Credit de bănci şi alte instituţii financiare constă în faptul că atît organizaţia, cît şi resursele ei se află în proprietatea şi sub controlul membrilor. Conform datelor prezentate de reprezentanții ILCU, valoarea totală a activelor uniunilor de credit din Irlanda a constituit 17 mld. euro la sfîrşitul anului 2010, iar volumul împrumuturilor acordate se estimează la 7 mld. euro.
Alan Moore a vorbit despre importanța procesului de supraveghere și a dus exemple din practica instituțiilor similare, menționînd că în mai multe state europene funcționează două tipuri de supraveghere, unul presupune supravegherea din partea statului, iar cel de-al doilea – autosupravegherea.
ILCU este organismul de reprezentare pentru 508 Uniuni de Credit din Republica Irlanda și deservește în jur de 3 milioane de membri. De asemenea, ILCU, alături de Consiliul Mondial al Uniunilor de Credit (WOCCU), este printre cele cinci țări fondatoare a asociației European Network of Credit Unions (Rețeaua Europeană a Uniunilor de Credit), care servește drept platformă pentru schimbul de informații și exprimarea unui punct de vedere comun în legătură cu problematica specifică europeană.
La nivel global, Uniunile de Credit sunt reprezentate de către World Council of Credit Unions, care este vocea principală pentru susținerea, promovarea și orientarea acestora. WOCCU oferă asistență tehnică, programe pentru creșterea performanțelor financiare ale Uniunilor de Credit și sporirea sprijinului acordat de acestea membrilor lor. Această instituție reprezintă interesele întregului sistem al Uniunilor de Credit în fața organizațiilor internaționale și lucrează cu guvernele naționale pentru îmbunătățirea legislației și a măsurilor de reglementare.

.png)

.png)