COMISIA NAŢIONALĂ a PIEŢEI FINANCIARE REPUBLICA MOLDOVA
   

CNPF și UCIP IFAD au încheiat un acord de colaborare destinat fortificării capacităților sectorului AEÎ

  • 25.03.2020
  • 196

 

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) și Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (UCIP-IFAD) au semnat, săptămâna trecută, un acord de parteneriat care are drept scop realizarea obiectivelor stabilite în cadrul Programului Rural de Reziliență Economică Climatică Incluzivă (PRRECI) și a Proiectului de Reziliență Rurală (PRR) privind dezvoltarea sectorului Asociațiilor de Economii și Împrumut (AEÎ).

Acordul încheiat prevede acordarea de către UCIP-IFAD a asistenței și suportului pentru realizarea pe parcursul anului 2020 a unui șir de activități pentru dezvoltarea și fortificarea sectorului AEÎ, inclusiv:

  • elaborarea Strategiei de dezvoltare a sectorului AEÎ pe anii 2020-2025;
  • evaluarea sistemelor informaționale contabile utilizate de AEÎ;
  • elaborarea regulamentelor privind punerea în aplicare a Fondului de Garantare a Depunerilor de Economii;
  • elaborarea metodologiei de supraveghere bazată pe risc pentru AEÎ;
  • elaborarea politicii interne pentru efectuarea auditului AEÎ de către Asociația Națională Centrală a AEÎ și a altor amendamente la politica internă a asociației.

Asistența tehnică acordată vine să continue colaborarea anterioară dintre UCIP IFAD și CNPF oferită în cadrul Programelor IFAD pentru dezvoltarea capacităților sectorului AEÎ, în urma căreia au fost realizate diferite activități notabile. Astfel, cu suportul financiar al UCIP-IFAD a fost creat sistemul informațional de baze de date, în baza căruia, din 2018, AEÎ și OCN prezintă situațiile financiare în format electronic, iar CNPF are acces în regim online la datele financiare ale instituțiilor financiare nebancare. În 2019, sistemul a fost extins și completat cu modulul analitic informațional de supraveghere bazată pe risc cu indicatori de alertă timpurie.

Urmare a evaluării Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC) existente privind activitatea AEÎ și alinierea legislației la cerințele internaționale, din 2017, AEÎ prezintă situațiile financiare conform noilor indicații metodice privind particularitățile contabilității și prezentării informațiilor în situațiile financiare ale AEÎ.

Cu suportul UCIP-IFAD, a fost elaborat studiul privind rolul sectorului AEÎ în prestarea serviciilor de plată pentru populația din localitățile rurale, ulterior fiind semnat un Acord de finanțare pentru dezvoltarea capacităților AEÎ de a deveni agenți pentru transferurile de remitențe și alte servicii de plată populației din sectorul rural.

De asemenea, reprezentanții CNPF au efectuat vizite de studiu în Germania, Irlanda și Estonia, în cadrul cărora au efectuat schimb de experiență privind reglementarea, supravegherea și monitorizarea sectorului financiar nebancar, aplicarea cerințelor prudențiale și de management etc.

Sectorul AEÎ, care este parte componentă a pieței financiare nebancare, înregistrează ritmuri constante de creștere în ultimii ani. Totodată, deși au prezență mare în teritoriu, AEÎ dispun de un potențial nevalorificat în extinderea accesului la finanțare pentru micro-afacerile și familiile cu venituri mici din zona rurală. 

Potrivit datelor CNPF, la 30.09.2019, erau înregistrate 240 de AEÎ, dintre care 176  de categoria A, 64 de categoria B și o Asociație Națională Centrală a AEÎ, care au acordat împrumuturi în mărime de 933,3 mil. lei către circa 40 mii de persoane.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY