Comisia Naţională a Pieței Financiar (CNPF) inițiază, începând cu data de 29.06.2023, consultarea publică a proiectului de Hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului privind ofertele publice de cumpărare, aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 33/1/2015.
Scopul proiectului este aducerea în concordanță a actului normativ cu modificările Legii nr. 171/2012 privind piața de capital, operate prin Legea nr. 321/2022 (în vigoare din 16.06.2023).
Prevederile de bază ale proiectului survin în contextul modificării art. 20-31 din Legea nr. 171/2012. Astfel, principalele amendamente propuse se referă la:
- normele care permit derularea unei oferte publice nu doar pe o piață reglementată, dar și în cadrul unui Sistem Multilateral de Tranzacționare;
- punerea în aplicare a unui nou mecanism de notificare și aprobare a prospectului de ofertă publică (publicarea avizului privind intenţia de a efectua oferta de preluare înaintea aprobării prospectului de ofertă publică);
- direcționarea surselor rezultate din retragerea obligatorie (în cazul în care acționarii nu și-au revendicat contravaloarea acțiunilor) în Fondul de compensare a investitorilor.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până la 12.07.2023, pe adresa poștală a CNPF (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 77, MD-2012) sau în format electronic, la adresa de e-mail: iana.suhostavschi@cnpf.md, telefon de contact: 022 859 456 (Iana Suhostavschi-Mocrac).
Proiectul Hotărârii CNPF cu privire la modificarea Regulamentului privind ofertele publice de cumpărare, aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 33/1/2015 şi nota informativă aferentă sunt disponibile pe pagina web oficială sau la sediul CNPF situat pe adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cell Mare și Sfânt nr. 77, MD-2012.



.png)
.png)
.png)
.png)