Noutăţi
Şedinţa Cosiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare din 28 iunie 2012
COMUNICAT INFORMATIV
În cadrul ședinței Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare din 20 iunie 2012 a fost examinată o vastă agendă de lucru. Consiliul a examinat rezultatele controlului complex al activității participantului profesionist la piața valorilor mobiliare Banca Comercială „Banca de Finanțe și Comerț” S.A., aprobînd hotărîrea privind avertizarea persoanei cu funcţii de răspundere din cadrul băncii, responsabilă de operaţiunile cu valorile mobiliare corporative, asupra necesităţii respectării necondiţionate a prevederilor actelor legislative şi normative în vigoare, inclusiv a regulamentelor interne ale Băncii aferente activităţii pe piaţa valorilor mobiliare, fiind prescris un termen de 10 de zile din data intrării în vigoare a hotărîri CNPF, conformarea pct.5.1 din contractul de servicii de brokeraj al Băncii prevederilor Contractului-tip de servicii de brokeraj, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.48/7 din 17.12.2002. În urma examinării rezultatelor controlului tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. „MERENI”, Consiliul de administrație al CNPF a aprobat hotărîrea de a suspenda pe un termen de 6 luni licenţa A.E.Î. ”MERENI”, seria C.N.P.F. nr. 000018, eliberată la 05.12.2008, fiind iniţiată procedura de tragere la răspundere contravenţională a preşedintelui consiliului asociației, retrasă confirmarea din funcţia de administrator a asociaţiei şi se eliberează din componenţa acestora preşedintele consiliului, Dl Valentin Platon. Conform hotărîrii, se interzice A.E.Î. “MERENI” acceptarea depunerilor de economii şi acordarea de împrumuturi pînă la conformarea integrală cerinţelor legislaţiei și se prescrie administratorilor A.E.Î. “MERENI” întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi asigurarea respectării necondiţionate a prevederilor actelor legislative şi normative. De asemenea, asociația urmează să prezinte pe parcursul a 6 luni rapoarte săptămînale cu privire la măsurile întreprinse în vederea executării prevederilor hotărîrii, cu anexarea copiilor documentelor justificative, iar materialele aferente controlului la A.E.Î. „MERENI” se remit Procuraturii raionului Anenii-Noi pentru examinare şi luare de atitudine conform legislaţiei. Totodată, Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a aprobat hotărîrea de a înregistra în Registrul de stat al valorilor mobiliare valorile mobiliare plasate la înfiinţarea Societăţii pe acţiuni „AIPER” în sumă de 65 000 lei divizate în 65 000 acţiuni ordinare nominative cu VN-1 leu. Valorile mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale: -Societăţii pe acţiuni „AEROPORT HANDLING” în sumă de 685 000 lei în număr de 68500 acţiuni ordinare nominative cu VN-10 lei din contul capitalului propriu. Societatea are înregistrat un capital social în mărime de 1 360 000 lei, divizat în 136 000 acţiuni ordinare nominative cu VN-10 lei. După majorare, capitalul social va constitui 2 045 000 lei, divizat în 204 500 acţiuni ordinare nominative de aceeaşi clasă cu VN -10 lei; -Societăţii pe acţiuni „DEPOZITARUL NAŢIONAL DE VALORI MOBILIARE AL MOLDOVEI” în sumă de 275 000 lei divizate în 44 acţiuni ordinare nominative cu VN-6 250 lei din contul aporturilor băneşti şi nebăneşti. Societatea are înregistrat un capital social în mărime de 400.000 lei, divizat în 64 acţiuni ordinare nominative de cl.I cu VN – 6.250 lei/acţiune. După majorare capitalul social va constitui 675 000 lei, divizat în 108 acţiuni ordinare nominative cu VN – 6.250 lei per acţiune. Reducerea capitalului social al: -Societăţii pe acţiuni “TERMOENERGOMONTAJ” prin anularea a 6 480 acţiuni de tezaur. Capitalul social al societăţii pînă la reorganizare a constituit 347.290 lei divizat în 34.729 acţiuni ordinare cu drept de vot cu VN-de 10 lei/acţ. Capitalul social al societăţii după reducere va constitui 282490 lei divizat în 28 249 acţiuni ordinare nominative cu VN-10 lei; -Societăţii pe acţiuni „TELFPETROL” prin reducerea valorii nominale a unei acţiuni de la 10 lei la fără valoare nominală. Societatea are înregistrat un capital social în mărime de 9.153.630 lei, divizat în 9 153 63 acţiuni ordinare nominative de cl. I cu VN – 10 lei. După reducere capitalul social al societăţii va constitui 20 000 lei divizat în 915 363 acţiuni ordinare nominative fără valoare nominală. Prin decizia sa Consiliul de administrație al CNPF a hotărît să fie radiat din Registrul participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare Societatea pe acţiuni „Proprietar”, care a deţinut anterior licenţa AMMII nr. 003603 din 27.01.2005 pentru dreptul de desfăşurare a activităţii profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare-de ţinere a registrului ca rezultat al finalizării lichidării genului de activitate profesionistă pe piața valorilor mobiliare. În cadrul ședinței a fost aprobată hotărîrea cu privire la modificarea şi completarea Instrucţiunii cu privire la conţinutul, modul de întocmire, prezentare şi publicare a dărilor de seamă specializate ale participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare. Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a avizat înregistrarea de stat a modificărilor operate în documentele de constituire şi în datele Companiei Mixte de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice. La fel, a fost avizată și reducerea participaţiei calificate în capitalul social al Întreprinderii Mixte Societate Internaţională de Asigurări „MOLDASIG” S.A. deţinută de Societatea cu răspundere limitată „Rosgosstrah” cu de la 80,00 % sau 480 000 acţiuni ordinare de clasa I cu drept de vot la 0% sau 0 acţiuni. În aceiași ordine de idei a fost eliberat avizul privind reorganizarea Companiei de Asigurări „SIGUR-ASIGUR” S.R.L. prin schimbarea formei juridice de organizare din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni, precum şi înregistrarea de stat a tuturor modificărilor operate în documentele de constituire şi în datele Companiei de Asigurări „SIGUR-ASIGUR” S.R.L. înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice ca rezultat al reorganizării. Consiliul de administrație al CNPF a decis să reperfecteze licenţa Companiei Internaţionale de Asigurări ,,ASITO” S.A. seria CNPF nr. 000656, eliberată la 28 martie 2011 pentru dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor (asigurări generale) prin substituirea anexei la licenţă cu includerea unei noi subdiviziuni de desfăşurare a activităţii licenţiate pe adresa or. Cimişlia, str. Alexandru cel Bun, 135. Urmare a examinării cererii depuse, Consiliul de administrație a reperfectat licenţa Întreprinderii Mixte Societatea Internaţională de Asigurări „MOLDASIG” S.A. seria CNPF nr. 000684, eliberată la 01 noiembrie 2008 pentru dreptul de a desfăşura activitatea în domeniul asigurărilor (asigurări generale), prin substituirea anexei la licenţă cu modificarea adresei subdiviziunii din, or. Teleneşti, str. Dacia, 8 în or. Teleneşti, str. Dacia, 17. În context, a fost reperfectată licenţa Companiei de Asigurări „MOLDOVA-ASTROVAZ” S.A. seria CNPF nr. 000658, eliberată la 22 aprilie 2011 pentru dreptul de a desfăşura activitatea în domeniul asigurărilor (asigurări generale), cu schimbarea denumirii din Compania de Asigurări “MOLDOVA-ASTROVAZ” Societate cu Răspundere Limitată în Compania de Asigurări “MOLDOVA-ASTROVAZ” Societate pe Acţiuni. Consiliul de administrație al Comisiei Naționalea Pieței Financiare, cu titlu de înscriere protocolară, a decis să aprobe proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.1134-XIII din 02.04.1997 „Privind societățile pe acțiuni” și să-l expedieze spre avizare autorităţilor şi instituţiilor interesate, în condiţiile prevederilor legislaţiei în vigoare.
|